Maxim sau maximum? Intalnim in dese randuri ambele variante in textele pe care le citim si de cele mai multe ori nu stim care este de fapt varianta corecta. Ei bine, nu este pentru prima data cand vocabularul limbii romane ne pune la incercare!
Daca va ganditi ca puteti folosi oricum si oriunde una dintre cele doua variante, trebuie sa va spunem imediat ca va inselati! Lucrurile nu sunt insa atat de complicate, trebuie doar sa stiti cand se foloseste “maxim” si cand se foloseste “maximum”! Haideti sa aflam impreuna cand si cum se folosesc corect cele doua variante!
Maxim sau maximum. Cand se foloseste corect
Poate ca la prima vedere ati fi tentati sa spuneti ca nu exista o diferenta de sens prea mare intre cele doua variante despre care vorbim, insa lucrurile nu stau chiar asa. Pentru a ne da seama care varianta este corecta in contextul in care vrem sa o folosim, trebuie mai intai de toate sa ne indreptam atentia catre valoarea ei morfologica.
Din punct de vedere morfologic, “maxim” este un adjectiv care se acorda cu substantivul pe care il insoteste. Adjectivul “maxim” vine din frantuzescul “maxime/maxima” sau din latinescu “maximus”. Varianta feminina a cuvantului este “maxima”, in timp ce variantele la plural sunt “maximi”, respectiv “maxime”. Este trecut in DOOM 2 cu cifra 1, ceea ce inseamna ca se diferentiaza de o alta parte de vorbire, respectiv de substantivul scris la fel – “maxim” (notat cu cifra 2 in DOOM 2), a carui varianta la plural este “maximuri”.
Citeste si: Cand se pune virgula si care sunt regulile
“Maxim” inseamna ca are cea mai mare dimensiune, greutate, durata, intensitate si asa mai departe. Astfel, antonimul pentru adjectivul “maxim” este foarte usor de identificat, si anume “minim”, care inseamna ca are cea mai mica dimensiune, greutate, durata, inaltime si asa mai departe.
Exemplu: Sportivii echipei in albastru vor depune un efort maxim pentru a castiga meciul din aceasta seara. Un efort minim va duce spre un rezultat dezastruos pentru ei.
Mai departe, “maxim” ca substantiv este folosit in matematica si reprezinta cea mai mare valoare pe care o poate avea, intr-un anumit interval, o functie sau o cantitate variabila.
Pornind de la “maxim” putem ajunge si la verbul “a maximaliza” sau “a maximiza”, provenit din frantuzescul “maximaliser”, ceea ce inseamna a da cea mai inalta valoare posibila unei cantitati.
Exemple in care folosim aceste cuvinte
Exemple in care se foloseste cuvantul “maxim”:
- Salariul lunar maxim al unui fotbalist de la Dinamo nu poate depasi in acest sezon pragul de 3.000 de euro.
- Colega mea a luat nota maxima la examenul de limba si literatura romana.
- Temperaturile maxime din aceasta vara au urcat in tara noastra la putin peste 40 de grade.
- Cum poate fi gasit maximul acestui numar tinand cont de urmatoarele variabile?
- Nu este exclus ca programul sa nu functioneze inca la parametrii lui maximi.
Mai departe, din punct de vedere morfologic, “maximum” este un adverb pe langa numeral (cantitatea, timpul, spatiul maxim posibil, cel mai mult). De asemenea, poate fi si o locutiune adverbiala atunci cand este folosit sub forma “la maximum”. In ultimul rand, poate fi si substantiv neutru, atunci cand inseamna limita peste care se poate trece.
Exemple in care se foloseste cuvantul “maximum”:
- Maximum 5 jucatori se pot afla pe gheata in acelasi timp.
- Mama copilului a ajuns la maximum de revolta atunci cand a vazut cum s-a comportat profesoara.
- Camioanele erau incarcate la maximum pentru transportul de seara.
- Maximul istoric al temperaturilor din Romania a fost atins in aceasta vara.
- Doctorul i-a spus ca poate consuma maximum doua pahare de vin in fiecare zi.
- Fiecare elev va beneficia de maximum cinci minute pentru a isi prezenta proiectul la biologie.